Iniţial, ideea irlandezilor era de a găsi o modalitate care să-i forţeze pe părinţii care îşi transportă copiii cu maşina să nu mai fumeze în maşină. Motivul este evident: eliminarea afecţiunilor pe care fumul de ţigară îl produce sistemului de respiraţie al micuţilor.
Lucrurile au rămas în suspans (conspiraţia producătorilor de ţigări, e clar!…), dar britanicii sunt gata acum să facă acest pas. Mai ales după un vot strâns privind un astfel de amendament la Legea pentru Familii şi Copii, ceea ce poate permite parlamentului să adopte o lege specială anti-fumat în maşini.
E maşina mea şi fac orice vreau în ea. Chiar şi cancer pulmonar, că aşa am eu chef!
Evident, disputele sunt deja aprinse, iar multe voci, atât din guvern, cât şi din partea asociaţiilor de consumatori, susţin că o astfel de lege ar fi imposibil de aplicat şi că mai bine se investeşte în campanii de conştientizare şi informare.
Conform unor surse, premierul David Cameron ar fi un susţinător al unei astfel de legi, care să interzică fumatul în maşinile care transportă copii. Iar principalul argument este adus de Fundaţia Britanică a Plămânilor.
Conform studiilor acestei fundaţii, o ţigară fumată în maşina în mişcare, chiar şi cu geamul întredeschis, expune un copil plasat pe bancheta din spate fumatului pasiv, acesta inhalând circa două treimi din fumul pe care l-ar inhala dacă ar fi expus fumatului pasiv dintr-un pub pentru fumători.
Ce zici, junior, vrei să fumezi pasiv în maşină sau în pub? Că e cam acelaşi lucru…
În plus, dacă părintele fumează în maşină în timp ce aceasta staţionează, iar geamurile sunt toate închise, nivelul de toxine acumulat de copil este de 11 ori mai mare. Date la care se mai adaugă statisticile alarmante, care arată că sute de mii de copii se îmbolnăvesc anual de astm şi alte boli ale sistemului respirator din cauza fumatului pasiv, în principal cauzat de părinţi.
Pe de altă parte, o astfel de lege este văzută ca un nou act de intruziune în viaţa privată a oamenilor, deoarece maşina personală este considerată un spaţiu privat, în care proprietarl are dreptul la orice.
Voi ce părere aveţi:
E cazul ca guvernul să impună o lege prin care să-i forţeze pe părinţi să-şi protejeze copiii de efectele fumatului în maşini?
… iar în curând interzicerea ”fumatului” pe şosele!